Treceți la conținutul principal

summer and books

Și s-a dus vara! Am puține regrete în viața mea scurtă de 21 de primăveri. Dar cel mai mare regret este faptul că nu m-am născut undeva mai aproape de ecuator. Ador vara, soarele și marea... probabil de asta stau în cel mai ploios oraș din România. Chiar dacă nu am postat recenzii în ultimile luni, totuși am găsit timp să citesc ceva. Deci să fac și eu scurte recenzii asupra cărților citite.

Coliba unchiului Tom de Harriet Beecher-Stowe 
Cu ceva timp în urmă mama îmi vorbea de cartea dată, mi-a fost rușine să-i spun că nu o citisem. Mi-a plăcut foarte mult subiectul cărții chiar dacă nu mai e actual (oarecum). Din păcate rasismul e încă prezent și societatea noastră încă mai are nevoie de astfel de opere. Nu prea am ce sa spun despre subiectul și stilul cărții, e formulat bine și concis. Chiar dacă am găsit câteva lacune pe aici pe colo. Cum spun mereu, personajele sunt cele care construiesc povestea, iar aici avem cel mai bun exemplu. Lupta pentru libertate și însăși dragostea pentru familie formează o legătură strânsă cu cititorul. Cel mai mult mi-a plăcut partile bazate pe fapte reale fiindcă se simte in text asta. Însă au fost și unele personaje destul de enervante, pentru mine cel puțin, perfecțiunea cu care sunt prezentate e total nerealistă și subiectul religiei este ca de obicei exagerat. Înțeleg necesitatea unei astfel de prezentări dar la un anumit punct totul devine un talmeș-balmeș și vrei să treci mai repede peste partile evlavioase. 

Nu există pe lume un preceptor mai neînduplecat decât o femeie egoistă ; cu cât este mai puțin îndrăgostită, cu atât cere mai multa dragoste de la acei cărora nu le da nimic în schimb.

Viermele de mătase de Robert Galbraith
Nu mi-a rămas prea multe cuvinte de lauda pentru cartea asta. La fel ca și în primul caz îi dau o notă bună. Recunosc faptul ca am cumpărat cartea dată fiindcă este scrisă de J. K. Rowling, sub pseudonimul de mai sus, insă nu prea am găsit tangente cu Harry Potter, nici măcar după stil, dar au trecut ani de când nu am mai citit o cartea din seria HP. 
În Viermele de mătase, nu găsești nimic din lumea fantastică a vrăjitorilor, dar în schimb urmărim investigațiile unui detectiv particular. Și ce poate fi mai interesant decât un detectiv ce investighează și spionează oameni pe străzile Londrei. Îmi pare rău că am citit descrierea pe spate și m-am ales cu un mic spoiler. Dar în rest nu am putut să-mi dau seama cine e criminalul. Mi-a plăcut foarte mult ca îl urmărim pe Strike pe parcurs, atât în viața personală cat și la muncă. Relația lui cu fosta lui logodnica e complicata și cam obsesiva. My type. Dar mi-ar plăcea să citesc și versiunea Charlottei, sunt ca e ceva mai multa umplutura pe la mijloc. Cartea ma surprins plăcut, J. K. Rowling a demonstrat că poate scrie mai mult decât carte pentru copii. 

Oamenii chiar se sinucid, știi, Miranda, când li se pare că este luată întreaga lor rațiune de a exista. Nici măcar faptul că alți oameni cred ca suferință lor e o glumă nu e suficient ca să-i scoată din asta. 

Dacă vrei prietenie pe viață și camaraderie altruistă, intră în armată și învață să ucizi. Dacă vrei o viata de aliante temporare cu colegii care vor exulta la fiecare eșec al tău, scrie romane.
Nimic nou pe frontul de vest de Erich Maria Remarque
De mult timp era cartea asta în lista mea de must read. Știam deja ca o să-mi placă încă de când am studiat-o în liceu la Literatura Universală, da mi-a luat doi ani și ceva ca în sfârșit să o citesc. Când am început să o citesc mi-am luat un creion cu care subliniam citatele pe care urma să le las aici, însă mi-am dat seama că e ridicol fiindcă apucam sa transcriu toată cartea. E tulburatoare din toate privințele și fiece fraza te cutremura adânc. Nu urmărește ideile politice sau naționalismul sau banalii eroi lipsiti de frică. În schimb avem de a face cu simplu soldat care urmează ordinele cuiva care indică spre "dușman". Un simplu om care a văzut prea multa moarte și suferința. O carte pe care toată lumea trebuie să o citească fiindcă mesajul ei e mai puternic decât a tuturor serialelor rusești despre război care împânzesc TV-ul de 9 mai. Fiindcă spre deosebire de acestea chiar transmite un mesaj anti-razboi, nu despre o glorioasă victorie pierdută deja de timp, care nu i-a învățat nimic pe unii învingători despre război și consecințele acestuia. Războiul e inutil și crud, nu există învingători, doar învinși. Iar cartea dată expune cel mai bine acest mesaj. 
Tineretul de fier. Tineret? Tinerețe? N-avem niciunul mai mult de douăzeci de ani. Dar tineri? Tinerețe? E mult de atunci. Suntem oameni bătrâni. 
Sub piele nu mai pulsează viată; a fost împinsă pana la marginile trupului și dinăuntru își face loc moartea; pe ochii a pus stăpânire deja. 

N-ar fi atât de oribil războiul dacă s-ar putea dormi ceva mai mult. 
Pentru mine, frontul e o vâltoare halucinantă. Chiar ești departe de centrul ei, în ape liniștite, îi simți puterea aspiratoare ce te atrage, încet, inevitabil, fără putință de împotrivire.
Cicoii vechi și noi de Nicolae Filimon
A fost genul de roman pe care nu poți să-l citești dar pe care nu vrei să-l lași din mână. Poate din cauza vocabularului utilizat, și ca ultima idioțenie, am realizat că exista glosar pentru fiecare arhaism pe care nu îl înțelegeam, abia după ce am terminat cartea. Și ce carte! Mă așteptam să fie o altă carte ce glorifica munca țăranilor a antagoniza boierii. Sunt prea albe și negre taberele astea. De asta am iubit romanele lui Rebreanu Ion și mai ales Răscoala. Fiindcă o poveste trebuie privită din mai multe perspective. Mi-a plăcut cartea dar mai ales părțile culese din istorie, fiindcă în primul rând romanul e unul istoric. Dar iarăși am găsit aceleași personaje stric colorate. Gheorghe și Maria fiind prezentați ca întruchiparea perfectă, pe când Păturică și Duduca ca cei mai deplorabil pământeni. Chiar dacă s-au mai întâlnit persoanje episodice care mai au mustrări de conștiință sau care acționează din lașitate chiar dacă se prezită drept băieți buni. Realitatea e mult mai complicată de  atât. Mi-ar fi plăcut să citesc despre copiii lui Păturică și ai Duducăi și poate asta iar fi umanizat cumva în ochii cititorului. Romanul e bun și pot spune chiar excelent pentru vremea în care a fost scrisă, însă pentru contemporani e nevoie de mai multă masă.


Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Sabia de sticla

Acum aproximativ doi ani am descoperit Red Queen, atunci nu i-am dat o recenzie tocmai pozitivă, cartea era slăbuță, cu personaje lipsite de culoare, plot ridicol și prea multă special teen dramă. Având acum 22 de ani, un job stabil, și aproape o facultate în spate, mă cam irită acest gen.


Unicul lucru care mi-a plăcut la Red Queen fusese coperta și gata, deci nu credeam că voi ajunge să citesc sequel-ul. Însă nu stiu cum am ajuns să pun mâna pe Sabia de Sticlă. Vai nu mă așteptam la asta! Cartea e chiar bună! Se vede că autoarea a depus ceva mai mult efort de data asta, descrierea e mai amplă, personajele mai prind ceva trăsături și plot-ul parca are sens. Desi nu sunt fana cărților dispotice, in care adolescenții speciali lupta cu o formă de guvernământ. Totuși trebuie să-i dau credit autoarei că nu s-a sfiit să-și păteze mâniile. Se întâmplă o groază de lucruri îngrozitoare nu doar în poveste și cu personajele. Nu există o graniță clară dinre bine și rău iar cei ce se vreau cavale…

Deci cum e vărsătorul?

Vărsător - asta sunt eu, conform unor reguli de nu-ştiu-cine scrise, fiindcă m-am născut într-un anumită perioadă de timp, şi tot conform acestor reguli alţi oamenii născuţi în aceeşi perioadă de timp au zile şi veţi identice cu a mele, mai mult avem şi o personalitate comună. Bineînţeles că dacă stai să priveşti lucrurile ca mine, pragmatic şi raţional, horoscopul te va amuza. Personalitatea oamenilor depinde de factori genetici şi sociali, nicidecum nu depinde de data naşterii tale sau de poziţia stelelor.
Totuşi îmi place din când în când să citesc descriile personalităţii vărsătorului, şi chiar găsesc asemănări. Aici am găsit nişte articole interesante, dacă sunteţi altă zodie, apăsaţi pe această frază, la sursa directă a articolului.
P.S Am conturat părţile pe care cred mi se asociază :)

Cum să recunoşti un nativ din Vărsător?

Destinul Bufonului

Nici nu pot găsi cuvintele potrivite cu care să încep recenzia, abia am terminat epilogul la Destinul Bufonului și încă nu realizez asta. Și cum aș putea spune ceva suficient de bun ca să arate dragostea mea față de seria asta? Mă iubesc cu ea timp de 3 ani și uite că am ajuns la volumul șase și dragostea mea e la fel de puternică (e cea mai lunga relație pe care am avut-o vreodată).
Destinul Bufonului e ultima carte din Triologia Omul Aramiu și a 6 cel urmează pe FitzChivalry, care e unul dintre cele mai  interesante personaje despre care am citit vreodată.  De la ultima carte pe care am citit-o, am cam uitat unele lucruri dar Hobb are talentul de a aminti subtil cititorului ce s-a petrecut cu un volum în urmă, fără să plictisească cititorul. Dacă în volumul anterior nu au fost prea multă acțiune, deja aici suntem răsplătiți pe deplin. Cartea e foarte mare tradusă în română a fost împărțită în două volume fiecare având câte 500+ de pagini, deci un deliciu pentru mine. Dacă în Bufonu…